Toate locurile de la ATI ale Spitalului suport Covid-19 sunt ocupate, iar medicii sunt nevoiţi să rotească pacienţii de pe secţii în situaţia în care un alt bolnav are nevoie de ventilatie. Pacienții care au nevoie de oxigen pentru a respira sunt ținuți pe rând în sectia de Terapie Intensivă, apoi sunt înlocuiți cu alți pacienți care sunt în stare gravă.
Managerul spitalului din Târgu Cărbunești spune că un bolnav a cărei stare de sănătate este mai bună, e scos de pe aparate iar în locul lui e adus un alt bolnav de pe secţie pentru câteva ore. Şi tot aşa, pacienţii sunt rotiţi de pe o secţie pe alta pentru că nu au unde să fie transferaţi.
„Sunt 15 pacienți pe secția ATI. Toate paturile sunt ocupate. Vin foarte mulți pacienți care au nevoie să fie internaţi pe secția ATI. Medicii discută între ei pentru a găsi loc, fie fac cu rândul în cazul pacienților mai puțin grav bolnavi sau a celor care nu necesită ventilație non invazivă. Dacă medicul consideră că un pacient are saturație bună și necesita numai oxigen este dus pe o altă secție și este adus alt pacient care are nevoie sa stea internat pe ATI”, a declarat managerul Constantin Târziu.
La spitalul suport COVID din Târgu-Cărbuneşti sunt 15 locuri în secţia ATI. Toate sunt ocupate în acest moment. La această unitate medicală au fost aduși pacienți din mai multe zone din țară, inclusiv din județele Braşov, Teleorman, dar și din Bucureşti.