Oi moarte într-un pârâu înghețat din Bobicești, Olt. Ciobanul dispărut, cautat de polițiști

0
1014

Descoperire macabră în localitatea Bobicești. Zeci de oi au fost găsite moarte, înecate într-un pârâu din comună. Proprietarul oilor a sesizat azi polițiștilor din comună, faptul că nu mai reușește să ia legătura cu ciobanul care îi îngrijea animalele și nici să dea de acesta. Bărbatul și-a găsit oile înecate în pârâu, la limita cu localitatea Morunglav.
Bărbatul are aproximativ 100 de oi. Se pare că ciobanul ar fi încercat să traverseze cu oile peste pârâul care era înghețat și gheața s-a spart.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicesti au fost sesizați cu privire la faptul că în pârâul din localitate sunt mai multe oi înecate. De asemenea, persoana care a sesizat a menționat că nu cunoaște unde este ciobanul care avea oile în grijă. Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru a efectua cercetări”, potrivit IPJ Olt.

Ciobanul în vârstă de aproximativ 55 de ani este cautat de oamenii legii. Ieri a fost văzut ultima dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.