Urmărit internațional, prins de polițiști

0
279

Bărbatul de 54 de ani, din Craiova, a constituit un grup infracţional, împreună cu alte persoane, în timp ce se afla în Italia. A vrut să obțină asistență socială, șomaj, dar și bani care se dau pentru starea de urgență, pentru 6200 de persoane, care nu aveau acest drept.

Craioveanul a cauzat statului italian un prejudiciu de peste 14 milioane de euro. Pe numele lui autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare. Bărbatul a fost dat în urmărire internațională. „Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au desfăşurat o acţiune pentru depistarea persoanelor urmărite internaţional în temeiul legii, posesoare de mandate europene de arestare. În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat, pe raza Municipiului Craiova, un bărbat 54 de de ani, din Craiova, față de care autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la un grup infracțional organizat și înșelăciune. Bărbatul, în complicitate cu alte persoane, ar fi constituit, promovat și asociat într-un grup infracțional, cu scopul de a obține, pentru aproximativ 6200 de persoane, beneficiul cetățeniei sau venituri din starea de urgență, deși nu aveau dreptul să facă acest lucru, întrucât nu au fost niciodată rezidenți în Italia, astfel cauzând un prejudiciu statului de aproximativ 14.600.000 euro”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care în baza mandatului european de arestare, a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. A fost escortat de poliţişti şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.