Un tânăr de 24 de ani din comuna olteană Deveselu și-a pierdut viața, noaptea trecută, în urma unui grav accident rutier petrecut în localitatea Leu. Șoferul a piedut controlul volanului, a intrat într-un cap de pod, iar în urma impactului a decedat.
“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr de 24 de ani, din comuna Deveselu, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, în localitatea Zănoaga, din comuna Leu, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul autoturismului, ieşind în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, potrivit IPJ Dolj.